monolog trist...

Se leagana vantul in aerul sec
Si inimile tac
Abstracta mi-e mintea in gerul cumplit
mi-e frica sa uit...
mi-e frica sa simt....
sa nu ma pierd in timp

sunt clipele de glorie ale vietii
ce se scurg peste noi
si tot nu simtim ca lumea asta
e facuta din intrebari...
”de ce?”..inca nu stim...

daca intrebi de ce traiesti?
raspunsul e o pasare in zbor
o pasare alba...
pe un cer la fel de alb

daca intrebi de ce iubesti?
Raspunsul sunt ochii vostrii
sau buzele ei
sau zambetul lui


daca intrebi de ce suferi?
Raspunsul e soarele in apus,
sangele din vene
Sau marea ..ce geme trist
Cand valul se pierde...


Sunt multe intrebari
Si multe raspunsuri
Sunt multe clipe in care stai drept
Prea multe temeri de tine intinse
Prea multe scancete ce gem in etern

Dar daca ai indrazni totusi
sa intrebi de ce mori
Raspunsul esti tu....

“Discutie in cuplu” sau “Teorie despre om”

Lasam visele sa cada peste noi …
In ceata amintirii a doua suflete,
Incercand sa le exorcizam
Lumea se pierde si pierdem clipe
Clipele marunte...
Ne-am amintit ca nu putem atinge steaua
La care speram nu demult

am lasat sa crape in noi celestul...
am uitat sa lasam sa vorbeasca versul
asa cum
oamenii se pierd in lumea lor
mereu...

desi aparent modesti,
ei ajung sa se proclame zei
se nasc cu steaua vietii aprisa in inima
caci inima e templul lor...la inceput
asta e omul binecuvantat de cer
dar se pierde singur prin Etern !

desi invatam ca Dumnezeu e totul
nu-l vom pastra in noi!
Ne vom crea altare din mandrie
Si din delir..
Vom ridica ochii spre cer...
Si vom privi goi prin el


Omul a invatat sa creeze alti oameni
Dar n-a invatat inca sa se pastreze om
Ca o flacara stinsa scoate fum,
Isi incinereaza sufletul
Si nepasator isi vede de drum...
Uneori rade sadic:
“sunt un om cu picioarele pe pamant”
Sa intelegem deci...nu mai poate zbura!

Iubitule, si noi ne prabusim!