Lasam visele sa cada peste noi …
In ceata amintirii a doua suflete,
Incercand sa le exorcizam
Lumea se pierde si pierdem clipe
Clipele marunte...
Ne-am amintit ca nu putem atinge steaua
La care speram nu demult
am lasat sa crape in noi celestul...
am uitat sa lasam sa vorbeasca versul
asa cum
oamenii se pierd in lumea lor
mereu...
desi aparent modesti,
ei ajung sa se proclame zei
se nasc cu steaua vietii aprisa in inima
caci inima e templul lor...la inceput
asta e omul binecuvantat de cer
dar se pierde singur prin Etern !
desi invatam ca Dumnezeu e totul
nu-l vom pastra in noi!
Ne vom crea altare din mandrie
Si din delir..
Vom ridica ochii spre cer...
Si vom privi goi prin el
Omul a invatat sa creeze alti oameni
Dar n-a invatat inca sa se pastreze om
Ca o flacara stinsa scoate fum,
Isi incinereaza sufletul
Si nepasator isi vede de drum...
Uneori rade sadic:
“sunt un om cu picioarele pe pamant”
Sa intelegem deci...nu mai poate zbura!
Iubitule, si noi ne prabusim!
No comments:
Post a Comment