Sarah Brightman - Fleurs du Mal

o voce de aur:X o melodie superba, prea buna pt. vremurile astea in care domnesc prostul gust si incultura.
Motivul postului:
POATE TOTUSI REUSESC SA MAI FAC PE CINEVA, DIN INTAMPLARE, DESIGUR, SA ISI REAMINTEASCA MACAR PT. CATEVA MINUTE CAM CE INSEAMNA MUZICA...app nu folosesc termenul de muzica buna, doar muzica , pt. ca muzica adevarata va fi intotdeauna BUNA.
Vizionare si auditie placuta:)

un nou inceput...

orice final e un nou inceput!

mult succes in viata tuturor colegilor!

gabytza 12 uman:* lmk:)










ps:textul asta l-am scris cu mare drag pt. voi:*

rai fara ingeri

Ce este un inger?

m-am intrebat candva…
dar constiinta nu mi-a putut raspunde

am si eu un inger?
Ma intreba inima
dar gandurile mele nu i-au putut raspunde

ploua rece in sufletul meu
lumea incerca sa intre cu bocancii
in viata mea
sa-mi fure chiar si raiul asta fara ingeri

acei ingeri pe care am continuat sa-i caut
pana am gasit lumina
ascunsa
in privirile
triste
ale unor simpli trecatori


le-am vazut ingerii din priviri
acei ingeri ce aveau grija de ei

aripile lor mari si stufoase,
ochii lor visatori
buzele netematoare
hotararea din priviri
si setea de dreptate
“astia trebuie sa fie ingeri!!”
..mi- am zis

am vazut cum alearga lumea
seara sa ajunga acasa..
“acolo sunt ingerii,
in case...”
m-am gandit

si am fugit si eu acasa
sa-mi caut ingerii
prin sertare nedeschise de ani
in oglinzi,
prin cearceaf..

dar nu i-am gasit..credeam
ca m -au parasit
“poate s-au plictisit sa nu-i bag in seama.

sa ma trezesc dimineata
sa-mi beau singura cafeaua,
sa zambesc si sa plang
singura
sa dorm
sa lucrez inchisa in birou
poate ca s-au saturat de mine.
De monotonie”

si lumea trista a adormit,
pritre triste lumini
de singuratate,
prin lunga , singura si eterna mea noapte

in vis mi-ai zambit, te-am gasit
esti ingerul meu mult iubit!
Acum am inteles
Seara... oamenii se grabesc sa viseze,
acolo sunt ingerii
in vis..!

big bang

- inocenta unui inceput -

Azi te iubesc
Iti daruiesc sufletul
Iti daruiesc toata fiinta mea
Iti daruiesc stelele
Noaptea, visele.

Maine te voi iubi si mai mult
Iti voi darui inspiratia
Esenta,
viata.
creatia!

Totul se schimba treptat...
Prinde forma, culoare!
Iubirea ne remodeleaza universul
Ne dizolva in el
Ca intr-o apa virgina
Neatinsa

Parca am fi primele forme
De viata
niste celule ciudate
speranta lumii
de purificare

si parca ar fi mai mult...
suntem o noua lume
un cosmos nou
un sfarsit dar si
un inceput
un infinit
un spirit nou,
mult mai mult decat
doua bucati de lut

parca am crea o lume
doar dintr-un sarut
o lume imuna
la tot ce-i omenesc
un vis superior,
senin, nemuritor
o lume a iubirii,a inocentei,
a implinirii...


o lume pentru noi!

crampe...

Nimic nu e vesnic, pana si stelele cad, nimic nu ramane , totul se pierde??
Sau e doar ceea ce numim pesimism?
Si daca e asa, de unde putem sti daca pesimismul e o iluzie sau e realitatea rece si neinduplecata?
De unde stim cand simtim ca ne prabusim daca vom muri sau daca e doar pesimism?
Nu ne putem controla simtirile niciodata, simtim si atat , traim si gata , totul e clipa , e moment , si in acelasi timp totul e sentiment!
Mi-as dori sa nu-mi pese de nimic,in special de ceea ce va urma, sa fiu genul de om care traieste clipa, dar incerc degeaba, caci nu pot!
mi-e frica!
mi-e frica de viitor , de destin, de existenta dar si de lipsa lui, mi-e frica sa incerc si mi-e frica sa renunt, aleg mereu intamplator, fac miscari evazive , pentru ca mi-e frica de tot ceea ce mi-e necunoscut!
Si pentru mine eu sunt o enigma, sunt un mister...
Vreau sa ma descopar ca sa nu ma mai tem , sa-mi gasesc centrul, sursa ce ma furnizeaza lumii...exista DUMNEZEU?
Nici macar asta nu stiu; si de el ma tem pentru ca nu-l cunosc, stiu ca el poate fi sursa mea, dar nimeni nu-mi ofera siguranta,nimeni nu –mi bate asta in cuie !
Nu stiu unde ma aflu , stiu ca sunt pe Pamant, dar unde e Pamantul?
In univers? Si universul unde se afla?
Iar acel loc “x” in care se afla universul unde e ?
In capul meu sunt prea multe ganduri, si nu am puterea sa mi le explic, iar atata timp cat nu le stiu nu ma pot cunoaste, nu am toate reperele despre mine si originea mea, sunt o necunoscuta pentru propria mea lume si lumea mea e o necunoscuta pentru mine, sunt straina de eul meu interior, iar el e strain de mine.
In sufletul meu sunt prea multe sentimente, pe care in mod ciudat le cunosc, dar nu am certitudinea existentei lor, sunt iluzii sau realitati? Poate vise? Cand incetez sa le mai simt ma trezesc ? sau ma reintorc in vis?
Uneori cred ca totul e un vis, al mintii sau al sufletului, sau poate ca eu sunt un vis al altcuiva , ce om nebun..poate eu sunt mintea lui bolnava de iluzii, cum poate trai cu atatea intrebari?
Asa cum traieste si cel care il viseaza pe el, adica omul este un vis si in acelasi timp un visator ...un vis visator?
Ce nebunie, incep sa scriu precum adolescentele bolnave de dragoste, precum poetii de duzina, trebuie sa ma opresc, sa ma controlez si sa revin in mine.
Sau poate asta sunt eu, o plangacioasa fara pic de talent, poate sunt falsa si falsific arta, poate nu merit sa scriu si poate ca sunt doar o adolescenta proasta. Ma cred artista?
Sunt o fraiera , si am doar texte expirate..existenta??
Cui ii mai pasa de asta?
Nimanui poate, dar totusi as vrea sa mai cunosc pe cineva atat de prost ca mine, atat de stupid incat sa creada pentru o clipa ca e un vis, atat de profan incat sa se indoiasca de Dumnezeu si atat de absurd incat sa o spuna tuturor! nu vreau sa fiu o ciudatenie neinteleasa. Poate ca sunt prea mandra de mine..sau cum spuneam , o proasta...
As vrea sa pictez si eu biserici , as vrea sa scriu psalmi si rugaciuni sa am certitudini si sa scriu despre iubire, as vrea sa inalt ochii spre Dumnezeu nu spre necunoscut, sa primesc raspunsuri nu sa le caut, as vrea sa fiu ca voi! Sa am radacini...
Un om ca toti ceilalti , un om comun , in fapt sa fiu OM, caci nici macar atata lucru nu mai stiu, daca sunt sau nu om? Fizic sunt , dar moral? Dar spiritual?SUNT OM? Sau o himera....
Mi-e teama de orice as fi, mi-e teama de limite , mi-e teama sa fug sau sa raman , ma ascund departe, in lumea mea hibrida, in lumea mea absurda si lipsita de sens, in mine si in afara mea e tot o ceata si vreau sa tip, sa-mi sfaram sufletul si mintea sa se sparga sa le disec si sa gasesc esenta, sa curga seva si sa ma duca drept la sursa vietii, SA STIU CINE SUNT EU!
Hmmm..., imi trebuie un ragaz, rasuflu si ma duc sa dorm, s-a terminat si sticla de cola,
cum va spuneam toate se termina intr-un mod mai mult sau mai putin ciudat, ..o, vis, dulce vis, nu te cunosc ...mi-e frica!

monolog trist...

Se leagana vantul in aerul sec
Si inimile tac
Abstracta mi-e mintea in gerul cumplit
mi-e frica sa uit...
mi-e frica sa simt....
sa nu ma pierd in timp

sunt clipele de glorie ale vietii
ce se scurg peste noi
si tot nu simtim ca lumea asta
e facuta din intrebari...
”de ce?”..inca nu stim...

daca intrebi de ce traiesti?
raspunsul e o pasare in zbor
o pasare alba...
pe un cer la fel de alb

daca intrebi de ce iubesti?
Raspunsul sunt ochii vostrii
sau buzele ei
sau zambetul lui


daca intrebi de ce suferi?
Raspunsul e soarele in apus,
sangele din vene
Sau marea ..ce geme trist
Cand valul se pierde...


Sunt multe intrebari
Si multe raspunsuri
Sunt multe clipe in care stai drept
Prea multe temeri de tine intinse
Prea multe scancete ce gem in etern

Dar daca ai indrazni totusi
sa intrebi de ce mori
Raspunsul esti tu....

“Discutie in cuplu” sau “Teorie despre om”

Lasam visele sa cada peste noi …
In ceata amintirii a doua suflete,
Incercand sa le exorcizam
Lumea se pierde si pierdem clipe
Clipele marunte...
Ne-am amintit ca nu putem atinge steaua
La care speram nu demult

am lasat sa crape in noi celestul...
am uitat sa lasam sa vorbeasca versul
asa cum
oamenii se pierd in lumea lor
mereu...

desi aparent modesti,
ei ajung sa se proclame zei
se nasc cu steaua vietii aprisa in inima
caci inima e templul lor...la inceput
asta e omul binecuvantat de cer
dar se pierde singur prin Etern !

desi invatam ca Dumnezeu e totul
nu-l vom pastra in noi!
Ne vom crea altare din mandrie
Si din delir..
Vom ridica ochii spre cer...
Si vom privi goi prin el


Omul a invatat sa creeze alti oameni
Dar n-a invatat inca sa se pastreze om
Ca o flacara stinsa scoate fum,
Isi incinereaza sufletul
Si nepasator isi vede de drum...
Uneori rade sadic:
“sunt un om cu picioarele pe pamant”
Sa intelegem deci...nu mai poate zbura!

Iubitule, si noi ne prabusim!