crampe...

Nimic nu e vesnic, pana si stelele cad, nimic nu ramane , totul se pierde??
Sau e doar ceea ce numim pesimism?
Si daca e asa, de unde putem sti daca pesimismul e o iluzie sau e realitatea rece si neinduplecata?
De unde stim cand simtim ca ne prabusim daca vom muri sau daca e doar pesimism?
Nu ne putem controla simtirile niciodata, simtim si atat , traim si gata , totul e clipa , e moment , si in acelasi timp totul e sentiment!
Mi-as dori sa nu-mi pese de nimic,in special de ceea ce va urma, sa fiu genul de om care traieste clipa, dar incerc degeaba, caci nu pot!
mi-e frica!
mi-e frica de viitor , de destin, de existenta dar si de lipsa lui, mi-e frica sa incerc si mi-e frica sa renunt, aleg mereu intamplator, fac miscari evazive , pentru ca mi-e frica de tot ceea ce mi-e necunoscut!
Si pentru mine eu sunt o enigma, sunt un mister...
Vreau sa ma descopar ca sa nu ma mai tem , sa-mi gasesc centrul, sursa ce ma furnizeaza lumii...exista DUMNEZEU?
Nici macar asta nu stiu; si de el ma tem pentru ca nu-l cunosc, stiu ca el poate fi sursa mea, dar nimeni nu-mi ofera siguranta,nimeni nu –mi bate asta in cuie !
Nu stiu unde ma aflu , stiu ca sunt pe Pamant, dar unde e Pamantul?
In univers? Si universul unde se afla?
Iar acel loc “x” in care se afla universul unde e ?
In capul meu sunt prea multe ganduri, si nu am puterea sa mi le explic, iar atata timp cat nu le stiu nu ma pot cunoaste, nu am toate reperele despre mine si originea mea, sunt o necunoscuta pentru propria mea lume si lumea mea e o necunoscuta pentru mine, sunt straina de eul meu interior, iar el e strain de mine.
In sufletul meu sunt prea multe sentimente, pe care in mod ciudat le cunosc, dar nu am certitudinea existentei lor, sunt iluzii sau realitati? Poate vise? Cand incetez sa le mai simt ma trezesc ? sau ma reintorc in vis?
Uneori cred ca totul e un vis, al mintii sau al sufletului, sau poate ca eu sunt un vis al altcuiva , ce om nebun..poate eu sunt mintea lui bolnava de iluzii, cum poate trai cu atatea intrebari?
Asa cum traieste si cel care il viseaza pe el, adica omul este un vis si in acelasi timp un visator ...un vis visator?
Ce nebunie, incep sa scriu precum adolescentele bolnave de dragoste, precum poetii de duzina, trebuie sa ma opresc, sa ma controlez si sa revin in mine.
Sau poate asta sunt eu, o plangacioasa fara pic de talent, poate sunt falsa si falsific arta, poate nu merit sa scriu si poate ca sunt doar o adolescenta proasta. Ma cred artista?
Sunt o fraiera , si am doar texte expirate..existenta??
Cui ii mai pasa de asta?
Nimanui poate, dar totusi as vrea sa mai cunosc pe cineva atat de prost ca mine, atat de stupid incat sa creada pentru o clipa ca e un vis, atat de profan incat sa se indoiasca de Dumnezeu si atat de absurd incat sa o spuna tuturor! nu vreau sa fiu o ciudatenie neinteleasa. Poate ca sunt prea mandra de mine..sau cum spuneam , o proasta...
As vrea sa pictez si eu biserici , as vrea sa scriu psalmi si rugaciuni sa am certitudini si sa scriu despre iubire, as vrea sa inalt ochii spre Dumnezeu nu spre necunoscut, sa primesc raspunsuri nu sa le caut, as vrea sa fiu ca voi! Sa am radacini...
Un om ca toti ceilalti , un om comun , in fapt sa fiu OM, caci nici macar atata lucru nu mai stiu, daca sunt sau nu om? Fizic sunt , dar moral? Dar spiritual?SUNT OM? Sau o himera....
Mi-e teama de orice as fi, mi-e teama de limite , mi-e teama sa fug sau sa raman , ma ascund departe, in lumea mea hibrida, in lumea mea absurda si lipsita de sens, in mine si in afara mea e tot o ceata si vreau sa tip, sa-mi sfaram sufletul si mintea sa se sparga sa le disec si sa gasesc esenta, sa curga seva si sa ma duca drept la sursa vietii, SA STIU CINE SUNT EU!
Hmmm..., imi trebuie un ragaz, rasuflu si ma duc sa dorm, s-a terminat si sticla de cola,
cum va spuneam toate se termina intr-un mod mai mult sau mai putin ciudat, ..o, vis, dulce vis, nu te cunosc ...mi-e frica!